Judith Kovacs

       

        

A fost 11 iunie, o zi de sâmbătă în secolul 20 (“cândva în ultimii 50 de ani”) când a ales Domnul să văd lumina zilei terestre în comuna Unguraş din judeţul Cluj. Cum şi numele localităţii mele natale arată, ne tragem din marea familie a urmaşilor lui Atilla.

În urma unei experienţe aproape tragice, dar totuşi extraordinare am ales ca direcţie a vieţii teologia, bătând străzile Budapestei tot atâta timp cât au petrecut ucenicii alături de Învăţătorul lor. Au urmat 5 ani de zile în care am consumat aerul editurii “Viaţă şi sănătate” din Bucureşti, lucrând pentru vorbitorii de aceiaşi limbă cu mine. Între timp am devenit o “intrusă” într-o clasă unde la întrebarea “Câţi sunteţi în clasă?” colegii mei au început să răspundă aşa: “treizeci şi UNA”. V-aţi dat seama, nu? A fost clasa mea de la Teologie Pastorală.

Vremurile se schimbă – şi împreună cu ele şi locul de muncă, mai bine zis locul în care vrea să ne vadă Cel de Sus. Astfel a decis El ca de la 1 octombrie 2003 să lucrez în Ţara Ardealului nu doar pentru o naţiune, ci pentru “gloata cea mare”. Dacă pânacum “Sola Scriptura”a fost pricipiu de călăuză a vieţii mele,  în prezent ea înseamnă mult mai mult pentru mine: este uşa şcolii prin care intră toţi cei care doresc să cunoască mai bine tainele Scripturii şi pe Mântuitorul.

Filiala din Cluj a Institutului Biblic “Sola Scriptura” cuprinde 6 judeţe: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu-Mare. Alături de studenţii noştri din aceste zone cu care ne ocupăm studentă am rămas şi eu: căt voi trăi doresc să fiu cursantă în şcoala lui Isus şi sper din toată inima să nu rămân corigentă la examenul final!

                Dragi colegi şi toţi cei care citiţi pagina noastră, nu uitaţi: înainte de toate a fost şi este

SOLA SCRIPTURA!

Apoi va urma:

MARANATHA!

       

 

revenire